conecteaza-te cu noi

Handbal

Valentina Ardean Elisei explică motivele retragerii de la națională

foto: internet, Getty Images

La cinci zile de când și-a anunțat decizia de a se retrage de la echipa națională de handbal a României, alături de care a scris istorie timp de 16 ani, Valentina Ardean Elisei a explicat prin intermediul unei postări pe Instagram motivele care au stat la baza deciziei sale.

Valentina Ardean Elisei: ”Împărtășesc cu voi o decizie importantă pentru mine, o decizie asumată și luată cu gândul și inima împăcate. Sunt aspecte pe care în calitate de sportiv de performanță nu le expui, deși ele sunt cunoscute de către cei care ne urmăresc activitatea – este vorba despre compromisul pe care îl realizezi în calitate de mamă și soție, atunci când absentezi pentru a te dedica cu totul pasiunii tale, în cazul meu, handbalul românesc. Am simțit că este momentul să îmi îndrept mai mult atenția și energia spre familia mea. După cei 16 ani dedicați lotului național de senioare, rămân cu amintiri și lecții inedite pe care nu le voi uita vreodată, iar pe această cale le mulțumesc antrenorilor, colegelor și celor care m-au sprijinit de-a lungul carierei. Îmi voi continua parcursul sportiv doar în cadrul echipei de club și voi trăi fiecare moment cu același entuziasm.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Împărtășesc cu voi o decizie importantă pentru mine, o decizie asumată și luată cu gândul și inima împăcate 😊. Sunt aspecte pe care în calitate de sportiv de performanță nu le expui, deși ele sunt cunoscute de către cei care ne urmăresc activitatea – este vorba despre compromisul pe care îl realizezi în calitate de mamă și soție, atunci când absentezi pentru a te dedica cu totul pasiunii tale, în cazul meu, handbalul românesc 🇷🇴. Am simțit că este momentul să îmi îndrept mai mult atenția și energia spre familia mea 👪. După cei 16 ani dedicați lotului național de senioare, rămân cu amintiri și lecții inedite pe care nu le voi uita vreodată, iar pe această cale le mulțumesc antrenorilor , colegelor și celor care m-au sprijinit de-a lungul carierei 👏. Îmi voi continua parcursul sportiv doar în cadrul echipei de club și voi trăi fiecare moment cu același entuziasm 🤾🏻‍♀

O postare distribuită de Valentina Ardean Elisei (@valentina_ardean_elisei) pe

Mereu cu aceeași dăruire, Alice a îmbrăcat tricoul naționalei în peste 260 de meciuri. A înscris pentru România peste 900 de goluri. Alături de echipa României a obținut medalia de aur la Campionatul European pentru Tineret din Franta, argint la Campionatul Mondial din Rusia în 2005, bronz la Campionatul European din Danemarca/Norvegia 2010 și bronz la Campionatul Mondial din Danemarca 2015. Este vicecampionă mondială în 2005 şi dublă medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015 şi Campionatul European din 2010.

Alice a fost aleasă de trei ori în All Star Team la marile competiţii, europene sau mondiale, dar şi cea mai bună extremă stânga din lume în 2005 și 2015 și din Europa în 2008. A participat cu echipa la Jocurile olimpice de vară de la Beijing 2008 și la Olimpiada de la Rio – 2016.

Valentina Ardean Elisei va juca în continuare pentru CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud.

 

Publicitate

Handbal

Patru reprezentanți ai Gloriei, convocați la loturile naționale de handbal

Doi dintre ei, respectiv Laura Pristăvița și Catalin Ratiu vor reprezenta echipa la lotul national de senioare. Coordonatorul de joc si fizioterapeutul Gloriei 2018 se vor alătura naționalei de handbal feminin a României pentru o perioadă de pregătire. De astăzi și până miercuri, cele 22 de tricolore convocate se vor antrena la Cluj Napoca.
Pentru selecționer, va fi o bună ocazie să pună la punct ultimele detalii în vederea participării la Campionatul Mondial care se va desfășura în Japonia, în luna decembrie a acestui an.

La lotul national de tineret suntem reprezentanti de extrema dreaptă Andra Moroianu și pivotul Diana Șamant. Jucătoarele Gloriei 2018 se alătura mâine celorlalte 20 de tricolore pentru un stagiu de pregătire la Cluj Napoca. Tinerele speranțe ale handbalului românesc se vor antrena timp de o săptămână sub comanda lui Dragoș Dobrescu. Acțiunea de la Cluj se va încheia vineri.

Continua sa citesti

Handbal

Gloria leagă a doua victorie consecutivă !

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins astăzi pe teren propriu CSM Slatina, într-o partidă care contează pentru etapa a X-a.

După ce la pauză oaspetele au condus cu 12-11, elevele lui Horațiu Pașca au revenit în repriza secundă și au reușit să se impună la un gol diferență, scor: 23-22.

AICI puteți vedea evoluția scorului: https://frh.ro/meci.php?id=50817

Au marcat pentru Gloria: Szilvia Szabo – 5 goluri, Valentina Ardean Elisei – 4, Mariana Costa – 4, Natallia Vasileuskaya – 3, Diana Șamanț – 3, Dziyana Ilyina – 1, Laura Pristăvița – 1, Daniela Todor – 1, Bianca Zegrean – 1. În poartă: Ana Maria Inculeț 6/17 (35%) intervenții reușite, Darly Zoqbi de Paula – 1/10 (10%), Ljubica Nenezic – 0/2 (0%).

Horațiu Pașca, antrenor principal CS Gloria 2018 BN: „Am legat două victorii. Moralul nostru este foarte bun. Nu traversăm cel mai bun moment, depunem eforturi să ne revenim. Mă bucur că am reușit să le oferim astăzi suporterilor noștri adevarați o bucurie.
Nu știm ce urmează apropo de meciul cu Vâlcea, însă știm sigur că în 2 noiembrie vom juca la Brăila.
Încă nu suntem ceea ce toată lumea așteaptă de la noi, dar cu siguranță vom fi.”

După aceasta victorie, Gloria 2018 urcă pe locul 8 cu 12 puncte, în timp ce CSM Slatina e pe 12 cu doar 4 puncte.

Următoarea partidă a Gloriei 2018 va avea loc în 2 noiembrie la Brăila, în compania HC Dunarea (locul 6).

 

Continua sa citesti

Handbal

Hai la meci ! Gloria 2018 joacă acasă cu CSM Slatina !

foto: CS Gloria 2018 BN

Echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud primește astăzi vizita echipei CSM Slatina, într-o partidă care contează pentru etapa a X-a a Ligii Florilor.

Jucătoarele bistrițence vin după un meci bun și o victorie obținută în deplasare în fața AHCM Slobozia, scor 26-24.

Înaintea acestui meci, echipa noastră ocupă locul 9 în clasamentul Ligii Florilor cu 9 puncte, în timp ce echipa oaspete e pe 12 cu 4 puncte.

Partida de la Bistrița va fi arbitrată de Claudiu Gorina și Florin Melencu – ambii din Dolj. Observator FRH: Gabriela Covaci (București)

*** Partida nu este televizată însă va putea fi urmarită în direct pe pagina de facebook a clubului.

 

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2019 Jurnalul sportiv al Bistriței. Statistici T5