conecteaza-te cu noi

Handbal

S-a căsătorit Darly Zoqbi de Paula!

foto: Darly Zoqbi de Paula

Ieri a fost o zi cu adevărat specială pentru Darly Zoqbi de Paula și Nikola Trifunovic. Cei doi s-au căsătorit în România, la sediul Ambasadei Spaniei în România. Le-a fost alături jucătoarea noastra Mariana Costa – o bună prietenă a celor doi, în calitate de martor.

Darly și Nikola s-au cunoscut în perioada în care actualul portar al Gloriei 2018 evolua în Muntenegru și de atunci relația lor a crescut frumos și trainic. Au decis să facă pasul cel mare în România pentru că se simt foarte bine aici și tot aici își vor continua frumoasa poveste în doi….

Darly Zoqbi de Paula Trifunovic, așa cum se numește acum … este fericită și împlinită, întemeierea unei familii împreună cu Nikola fiind acum ”un vis împlinit”.

Jurnalul Sportiv al Bistriței vă felicită și vă dorește Casă de piatră!

Publicitate

Handbal

Bistrița găzduiește primele faze ale Cupei României FAN Courier!

Federația Română de Handbal organizează în Bistrița jocurile din optimile respectiv sferturile de finală ale acestei competiții. Ele se vor juca în 24/25 august atât în Sala Polivalentă cât și în cea a Liceului cu Program Sportiv din Bistrița.
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va întâlni CSM București, în 24 august de la ora 18.00, în direct pe TVR 1.
Celelalte meciuri:
CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina (Sala Polivalenta, ora: 10.10)
CS Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila (Sala Polivalenta, ora: 12.50)
CS Dacia Mioveni 2012 – SCM Gloria Buzău ( Sala LPS Bistrița, ora 12.50)
SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova (Sala Polivalenta, ora: 15.30, TVR 2)
HC Zalau – CSU Cluj Napoca (Sala LPS, ora 15.30)
CSM Deva – CSU Știința București ( Sala LPS, ora 18.10)
Competiția se va desfășura cu spectatori, FRH urmând să pună în curând în vânzare tichetele de acces.

Continua sa citesti

Handbal

Gloria 2018 a disputat primele meciuri amicale ale verii!

foto: JB Sport
Jucătoarele Gloriei 2018 au obținut o victorie și o înfrângere, în primele două partide de pregătire ale verii, în compania CS Minaur Baia Mare. În prima partidă disputată ieri băimarencele s-au impus cu scorul 27-23. Astăzi a venit rândul elevelor lui Kim Rasmussen să obțină victoria: 31-30.
 Tehnicienii echipei din Bistrita au rulat toată echipa, testând mai multe formule de joc.
”Omogenizarea echipei reprezintă unul dintre obiectivele noastre, avand în vedere că mai mult de jumătate dintre jucătoarele pe care mizăm în noul sezon au semnat de curând cu Bistrița.” – anunță clubul pe pagina de Facebook.
Pregatirea Gloriei 2018 va continua în ritm sustinut, echipa avand programate meciuri amicale și turnee atât în țară cât și în străinătate.

Continua sa citesti

Handbal

Ana Maria Iuganu, Nicoleta Dincă și Sonia Seraficeanu, convocate la lot!

Jucătoarele Gloriei 2018 vor participa între 2 și 6 august la o acțiune de pregătire centralizată în capitală. În cadrul acesteia se vor efectua și o serie de testări.
Au fost convocate 33 de jucătoare, 18 din lotul A de senioare al României și 15 din a doua reprezentativă a țării noastre.

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2020 Jurnalul sportiv al Bistriței. Proudly crafted by: 201.ro