conecteaza-te cu noi

Handbal

Memorialul ”Ioan Coroban„, sâmbătă la Sala Polivalentă !

foto: AJH BN

Competiția ajunsă anul acesta la a 11-a ediție reunește echipe de handbal masculin și feminin de la mai multe unități de învățământ din municipiul Bistrița. Întrecerea se constituie în faza pe oraș a Olimpiadei Gimnaziilor.

Organizatorii, respectiv Direcția județeană pentru Tineret și Sport, Comisia Judeteana de Arbitri Bistrita – Nasaud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Asociatia Judeteana de Handbal ( AJH Bistrița-Năsăud ) și Federația Română de Handbal  anunță ca meciurile vor începe la ora 9.30.

 

𝙄𝙊𝘼𝙉 𝘾𝙊𝙍𝙊𝘽𝘼𝙉 – a fost președintele Colegiului Județean de Arbitri Bistrița-Năsăud.
A practicat handbalul de la o vârstă fragedă la CSS Bistrița până la terminarea junioratului. Pentru ca nu putea sta departe de sportul pe care l-a îndragit atât de mult a devenit arbitru și în scurt timp a devenit foarte apreciat. A arbitrat competiții de la juniori până la seniori, totalizând 457 de jocuri.
Din dorința de a mai juca handbal cu foștii colegi a organizat întâlniri săptămânale, născandu-se astfel ideea constituirii unei echipe de Old-Boys. Mai târziu, aceasta s-a concretizat prin înființarea în anul 2006 a clubului „HANDSPORT’.


Din nefericire, nu a reușit să vadă finalizată formarea primelor grupe de copii, plecând mult prea devreme dintre noi, în data 19 decembrie 2007.

Publicitate

Handbal

Gloria, eliminată din Cupa României

foto, video: JB Sport

Echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud s-a oprit in optimile Cupei României. A fost învinsă de campioana României – SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci disputat pe teren propriu.

În prima repriză, bistrițencele s-au ținut aproape de echipa vizitatoare și au intrat la vestiare cu un dezavantaj de doar două goluri, scor 11-13. Repriza secundă nu a mai semănat cu prima, vâlcencele înscriind gol după gol și luând un avans de 10 goluri, decisive pentru calificarea în sferturile de finală.

Au înscris pentru Natallia Vasileuskaya – 4 goluri, Laura Pristăvița – 4, Valentina Ardean Elisei – 4, Dziyana Ilyina – 3, Mariana Costa – 2, Daniela Rațiu – 2, Andreea Tetean – 1, Bianca Zegrean – 1.

În poartă, Darly Zoqbi de Paula – 6/14 intervenții reușite (42%), Ljubica Nenezic 7/25 (28%)

De cealaltă parte, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu Iryna Glibko – 7 goluri, Kristina Liscevic – 7, Asma Elghaoui – 5, Marta Lopez Herrero – 4, Mireya Gonzalez Alvarez – 2, Elena Florică – 2.

În sferturile de finala ale Cupei României s-au calificat alături de SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, CSM Slatina, CSU Cluj Napoca, HC Dunărea Braila, SCM Gloria Buzău, CS Minaur Baia Mare și Rapid București.

 

Continua sa citesti

Handbal

Școala gimnazială nr. 6 a câștigat Memorialul ”Ioan Coroban”

Foto: AJH BN

Aproape 100 de handbaliști de gimnaziu au participat la editia a 11-a a memorialului ”Ioan Coroban„. Și-au disputat medaliile și trofeele puse în joc de organizatori șase echipe, trei la masculin și alte trei la feminin, de la școlile gimnaziale numerele 1, 3, 5 și 6, toate din municipiul Bistrița.

În urma disputării meciurilor din cadrul turneului, etapă municipală a ONSS, atât la feminin cât și la masculin, câștigătoare au fost echipele Școlii gimnaziale nr. 6.

 

Radu Pelin, președinte AJH BN: ”La fel ca și anul trecut s-a văzut entuziasmul participanților dar și bucuria de a juca handbal. Satisfacția noastră, a organizatorilor este că nivelul meciurilor este tot mai crescut, la fel ca și interesul pe care școlile gimnaziale îl acordă acestei competiții. Alături de noi au fost prietenii lui Nelu Coroban, care au luat parte la meciul demonstrativ pe care l-am jucat în memoria lui.”

 

Competiția din Sala Polivalentă este organizată an de an, în memoria fostului președinte al Comisiei județene de arbitri Bistrița Năsăud – Ioan Coroban, trecut în neființă în urmă cu 13 ani.

Organizatorii competiției sunt: Direcția județeană pentru Tineret și Sport, Comisia Judeteana de Arbitri, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociația Județeană de Handbal și Federația Română de Handbal.

 

Fotografii de la competiție AICI: https://bit.ly/3bzR4LR

Continua sa citesti

Handbal

Drumul Gloriei spre semifinala Cupei EHF trece prin Ikast

sursă foto: EHF, CS Gloria, JB Sport, Hamistolen, facebook Ikast

Sorții au decis ca handbalistele noastre să întalnească în sferturile de finală ale Cupei EHF o alta adversară din Danemarca: Ikast-Herning, ocupanta locului 6 în competiția internă.

Ikast a încheiat grupa D cu 7 puncte, cele mai puține acumulate de un lider de grupă în actuala ediție a Cupei EHF.

În faza grupelor a înregistrat 3 victorii, pe teren propriu cu Storhamar Handball Elite 34-27, SG BBM Bietigheim 33-25 și în deplasare cu Handball Club Lada 20-25, două înfrângeri cu Storhamar Handball Elite cu 24-26 și Handball Club Lada 38-28 dar și o remiză în deplasare cu SG BBM Bietigheim 26-26.ă

Echipa daneză este deținătoare a Cupei EHF și a Cupei Cupelor. Este Cup Winners’ Cup în sezoanele 2003-2005 și 2014-2015, finalistă a EHF Champions League în 2013-2014, câștigătoare a Cupei EHF în 2001-2002, 2010-2011 și finalistă a acestei competiții în sezonul 2006-2007, deținătoare a Champions Trophy în 1997-1998 dar și de două ori finalistă a acestei întreceri în sezoanele 2001-2002 și 2002-2003. Este de asemenea câștigătoare a City Cup în 1997-1998 și finalistă în 1996-1977.

De-a lungul timpul, Ikast-Herning a purtat mai multe nume: 1998/99 – Ikast F.S., 1999/00 – Ikast Bording, 2004/05 – Ikast Bording EH, 2006/07 – Ikast Bording EH A/S, 2007/08 – Ikast Bording Elite Handbold, 2008/09 – Ikast-Brande EH, 2010/11 – FC Midtjylland Handball, 2017/18 – FC Midtjylland, 2019/20 – Herning-Ikast Handbold.

Formația daneză s-a oprit în semifinalele Cupei EHF în sezonul trecut, pe parcurs eliminând și SCM Râmnicu Vâlcea (turul 3 preliminar).

Bistrițencele sunt la prima participare într-o competiție europeană, având în palmares doar o medalie de bronz în Final Four-ul Cupei României, sezonul 2016-2017 și un bronz în campionatul intern în sezonul competițional precedent.

Au ajuns în sferturile Cupei EHF dupa ce le-au învins pe teren propriu pe danezele de la Odense 25-23 și pe polonezele de la MKS Lublin 26-20, au remizat cu MKS Lublin în deplasare 22-22, acasă cu ERD 25-25 și în deplasare zilele trecute la ERD 24-24, fiind învinse doar de Odense în deplasare cu 25-19.

Au încheiat grupa C pe locul secund cu 7 puncte.

De cealaltă parte Mathias Madsen, antrenorul danezelor crede că pot învinge Gloria. Acesta a declarat pentru club că ”turcii sunt probabil cel mai slab adversar dintre cei trei pe care i-am putea trage și atunci a existat Podravka ca fiind cel mai puternic, așa că suntem perfect satisfăcuți. Gloria a fost într-o grupă cu Odense, care a câștigat în siguranță acasă și a pierdut într-un meci în care nu au fost tocmai norocoși, așa că pe baza acestei impresii cred că șansele noastre sunt destul de rezonabile. Dacă trecem în semifinale, vom întâlni câștigătoarea meciului dintre Podravka / Thuringer, ceea ce este chiar frumos. Cred că șansele noastre de a ajunge departe sunt mari dacă trecem de această fază a competiției.”

 

Primul meci dintre cele doua echipe va avea loc la Bistrița în 1 martie la ora 18.00, urmând ca returul să se dispute o săptămână mai târziu în deplasare.

 

Tabloul complet al sferturilor de finală:

Dacă va trece de Ikast-Herning, Gloria 2018 va întâlni în sferturile de finală câștigatoarea dublei dintre HC Podravka Vegeta și Thuringer HC.

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2020 Jurnalul sportiv al Bistriței. Proudly crafted by: 201.ro Statistici T5