”Lupta” femeilor într-o lume a bărbaților nu este nouă. Mii de femei din diferite epoci au sfidat prejudecățile și au arătat că este posibil să se evidențieze într-o lume condusă de ”sexul puternic”. De 8 martie vă prezentăm o femeie puternică, ambițioasă și realizată – pe scurt: o femeie de 10. Credeți-ne, nici nu am căutat prea mult.

Irina Giurgiu este din punctul nostru de vedere cea mai emblematică figură din ultima perioadă din fotbalul feminin românesc. A avut o ascensiune fulminantă, în doar 10 ani trecând de la statutul de jucătoare la cel de coordonator al fotbalului feminin din România, antrenor secund la naționala de senioare și principal la selecționatele U16 și U17.

A debutat în lumea sportului practicând handbalul într-o comuna din Maramureș, județul de unde provine. Timpul liber și-l petrecea alături de copiii care băteau mingea în curte și treptat pasiunea pentru fotbal a prins contur. Încurajată și sprijinită de tatăl său, care a jucat și el fotbal în județ și la echipa comunei, tânăra de doar 20 de ani pe atunci și-a descoperit caliățile pentru sportul rege. Fotbalul feminin era la început în România, așa că nu i-a fost greu să recupereze și să prindă echipa. Era fundaș stânga, iar sora ei – fundaș central. Ea a fost cea care a ajutat-o să se acomodeze.

A fost remarcată rapid de președintele Independentei din Baia Mare – Marcel Popa, care văzând implicarea ei în fenomenul sportiv i-a propus să înființeze și sa coordoneze prima grupă de junioare a clubului. A fost prima mare provocare din viata Irinei care nu știa pe atunci ce înseamnă un sistem de joc. După încă un an, a ajuns pe banca senioarelor, unde spune ea, a fost și mai greu iar provocările „mult mai mari”. Nu a speriat-o nimic din toate astea și cu ambiție și determinare a luat totul pas cu pas.

Regina sportului rege adoră să muncească în echipă: ”nu as fi practicat niciodată un sport individual. E mai greu în echipă dar ai tot timpul un sprijin în colegele tale.”

Irina Giurgiu a învățat că trebuie să oferi din ce ai mai bun și altora și s-a implicat ca voluntar în taberele proiectului de dezvoltare „Fotbal și feminitate” pentru promovarea sportului care i-a adus atâtea satisfacții. Căuta junioare talentate în mai multe orașe din țară. A fost fost remarcată de Alin Ciobanu președintele Comisiei de Fotbal Feminin din cadrul Federației și de directorul Școlii de antrenori – Dan Apolzan. Așa a ajuns în 2014, antrenor secund la lotul național Under19, iar după încă un an, secund la echipa de senioare.
Își amintește de primul meci pe banca naționalei. ”Eram antrenor la Under 19 iar toate emoțiile mele erau legate de joc, de evoluția noastră, pentru că acolo în teren reprezinți România. Nu poți să nu ai emoții când ți se cântă imnul, e un sentiment unic de mândrie”.

Un rol important l-a avut și actualul selecționer al naționalei feminine de senioare – Mirel Albon, care a determinat-o să devina cea mai buna în domeniul său. Și a reușit.

Permanent, vorbește cu pasiune despre fotbalul feminin. ”În fotbalul feminin, antrenorii iubesc acest sport. Ei nu au ca și în fotbalul masculin o motivație financiară, majoritatea derulându-și activitatea din pură pasiune. Toți își doresc să crească, să se dezvolte. În ultimii ani, fotbalul feminin a evoluat foarte mult. Avem în prezent 12 echipe în Liga întâi și alte zeci în Liga a doua, a 3-a și în campionatele Under 15 și Under 13. S-a schimbat mult, nivelul a crescut dar și numărul de jucătoare e mult mai mare. Asta ne bucură.”

E foarte important de spus ca Irina Giurgiu este PRIMA și SINGURA femeie din România care la finele acestui an va deține licența Pro. Urmează încă din luna septembrie cursurile care îi vor permite să pregătească să antreneze orice echipă din lume. Examenul final va avea loc spre finalul anului 2020, el cuprinzând atât o parte scrisă cât și una practică.
”Sunt foarte încântată ca particip la aceste cursuri, facem practică la cluburi, avem un mentor și un grup de studiu. Faptul că primim un feed-back de fiecare dată ne ajută foarte mult să evoluăm. Fotbalul progresează într-un ritm alert și pentru a putea ține pasul cu rigorile actuale trebuie să profiți de orice oportunitate să înveți”, mai spune Irina Giurgiu.

Pentru ca ideile sale să prindă și mai mult contur dar și pentru a putea antrena zilnic și-a deschis propriul său club de fotbal – ACS Dream Team București. În doar trei ani ”echipa de vis” a Irinei a crescut tot mai mult, nu mai puțin de 42 de tinere practicând fotbalul sub coordonarea sa și a altor 6 antrenori.
Munca unui antrenor la lot nu se limitează la stagiile de pregătire centralizată. Irina ține permanent legătura cu antrenorii din Liga întâi, pentru că spune ea, ”aceștia creionează evoluțiile și forma jucătoarelor de națională și nu numai. La lot le menținem în formă, pregătim antrenamentele și meciurile din punct de vedere tactic și le ajutăm mental.„
Cea mai mare provocare este de a pregăti jucătoarele în așa fel încât să obțină cele mai bune rezultate.
”Intrăm de fiecare dată în teren cu gândul la victorie, vrem să câștigăm fiecare meci. Mentalitatea noastră este și trebuie să fie cea de învingătoare”, explică selecționerul.

Întrebată cum decurge colaborarea cu secundul său de la naționala Under 17 – antrenorul principal al ACS Heniu Prundu Bârgăului – Călin Svoboda nu a ezitat să răspundă că e una ”foarte bună.”
”Călin Svoboda a fost unul dintre tehnicienii care mi-au fost propuși pentru a face echipa. M-am documentat suficient de mult timp de la persoane în care aveam și am încredere asupra cunoștiințelor pe care acesta le deține în fotbal și a comportamentului său cu jucătoarele iar recomandările lor m-au determinat să aleg să muncim împreună la Under 17. A confirmat tot ceea ce aflasem despre el și cred că muncim eficient.”

Pentru cei doi antrenori dar și pentru jucătoarele din lotul Under 17 urmează Turul de Elită. În urma tragerii la sorți pentru Turul de Elită, tricolorele vor întâlni Ungaria, Rusia și Islanda în drumul spre EURO 2020. Ultima fază dinainte de turneul final se va desfășura în Ungaria între 18 și 24 martie. Câștigătoarele celor șapte grupe de la Turul de Elită i se alătură gazdei Suedia la turneul final, programat în perioada 9-22 mai 2020.
”Vor fi meciuri foarte grele, jucam cu echipe foarte bune însă noi mergem să câștigam și să ne calificăm” – spune încrezătoare Irina Giurgiu

Irin Giurgiu îmbină cu succes munca la Federație, cea de la club, de la lot și familia, sfidează prejudecățile și își depășește propriile limite, iar asta, presupune forță interioară, voință și capacități extraordinare.
”De ziua femeii, primul meu gând zboară acasă, la mama, căreia îi mulțumesc pentru tot și o îmbrățișez din toată inima. Ce îmi doresc eu de 8 martie ? Cât mai multe realizări profesionale iar în plan personal …un copil cu siguranță m-ar împlini pe deplin.”

Irina Giurgiu e exemplul perfect de femeie puternică până în ultima celulă din corpul său. Se încăpățânează zilnic să arate tuturor că fotbalul feminin este un sport spectaculos care merită muuuuult mai multă atenție.
E femeia noastra de 10, într-o zi perfectă de 8 martie
La mulți ani !