conecteaza-te cu noi

Alte sporturi

Ilyo, trei campioni balcanici

foto: CS Ilyo

Trei dintre sportivii CS Ilyo au obținut locul întâi și titlul suprem la Campionatul balcanic de Taekwondo WT, desfășurat zilele acestea în Samokov, în Bulgaria. Liana Ionela Musteață a performat pentru al doilea an consecutiv la categoria juniori feminin -55 kg, Ana Luiza Bindea la juniori mici feminin categoria -33 kg (al 2-lea an consecutiv) iar Vlad Ioan Țenghel, la categoria juniori mici masculin -33 kg.

România, prin Mario Raul Filip Mureșanu de la CS Ilyo a obținut bronzul la cadeți masculin -41 kg. În proba de Poomsae, Selena Șolderea a obținut locul 3 pe perechi. Au concurat însă fără a urca pe podium Ana Riti, Răzvan Riti, Ștefan Gabriel Agrișan si Michelle Valentino Popan, care merita felicitați pentru evoluție și pentru selecție în echipa României.

La aceasta ediție a Campionatului balcanic de Taekwondo WT au participat la proba de Kyeorugi ( luptă competițională) 654 de sportivi din 12 țări, iar la cea de Poomsae (forme de luptă cu adversari imaginari) au participat 62 de sportivi din 5 țări. Lotul României a fost format la proba de Kyeorugi din 67 de sportivi, dintre care 9 ai clubului bistrițean Ilyo.

 

Marius Muti, antrenor și președinte CS Ilyo: ”Mulțumim staffului tehnic pentru munca depusă în obținerea acestor rezultate, în special doamnei profesor Ica Sigartău – grupa de performanță, instructorilor Orban Ioan Ștefan și Ioana Teodor Iacob – grupele de inițiere din localitățiile Bistrița și Beclean. Mulțumim părinților pentru susținerea sportivilor, conducerii Federației Române de Taekwondo WT, precum și tuturor susținătorilor acestei discipline olimpice.”

Publicitate

Alte sporturi

Alexandru Sucutărdean, campion mondial

foto: Alexandru Sucutărdean

Bistrițeanul și-a adjudecat acest titlu ieri în Brezice, Slovenia, acolo unde s-a desfășurat Campionatul mondial IBFF. Deși a avut competitori foarte bine pregătiți de pe toate continentele, sportivul nostru a câștigat categoria Mister Phisique la care a concurat, fiind desemnat campion mondial.  La Open, proba la care concurează toti câștigătorii categoriilor inclusiv bodybuilding clasic Alexandru a fost al doilea. Nu i-a fost ușor, mai ales ca a evoluat în concurs cu o boală virală care nu i-a permis să fie în cea mai buna formă.

”Nu eram prea optimist ca o să câștig trofeul deoarece în urmă cu o săptămâna boala m-a ținut departe de sala de antrenament. Am stat la pat cu antibiotice, însă în ciuda greutăților am reușit să câștig locul I”

Alexandru Sucutărdean a început pregătirea în 20 ianuarie și până acum s-a antrenat zilnic. Nu s-a abătut de la dietă.

 ”Concursul din Slovenia a fost foarte bine organizat, cu sportivi bine pregătiți, lucru care mă motivează să muncesc și mai mult pentru ca anul viitor să îmi apar titlul. Să fi campion mondial și european în acelasi an e ceva deosebit. Sunt cele mai mari reușite ale mele de până acum.”

Performanțele bistrițeanului sunt cu atât mai mari cu cât acesta se sustine singur din punct de vedere financiar. Numai la acest concurs, costurile s-au ridicat la 600 de euro, exceptând alimentația și antrenamentele. Și-ar dori să aiba unul sau mai mulți sponsori însă până acum nu s-a găsit nimeni să îl susțină.

Peste două săptămâni, la București va avea loc cel mai mare concurs privat din Europa. Alexandru va fi acolo, alături de cei mai buni sportivi profesioniști și amatori din toată lumea.

”Îmi doresc o calificare în Top 6 sportivi” – spune proaspătul campion mondial.

 

*** Alexandru Sucutărdean se află în top 10 sportivi ai județului ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute în ultimii doi ani: Campionatul Național de Seniori – Culturism, Târgu-Mureș, România – locul I la categoria 179 cm – Man Physique, Campionatul Balcanic – Culturism, Bar – Muntenegru – locul II la categoria 179 cm – Man Physique, locul I la Concursul International de culturism Pro Nutrition Grand Prix 2018, ed. a X a – categoria Men Phisique, locul I la Mister Physique la concursul Mister & Miss Universe 2018 care a avut loc în localitatea Taranto, Italia în 13 octombrie 2018. În 2019 a fost desemnat campion european și campion european absolut.

Continua sa citesti

Alte sporturi

CS Tibi, performanță la Cupa Casa Ema

foto: CS Tibi, internet

Clubul sportiv Tibi a participat zilele acestea la a IX-a ediție a Cupei Casa Ema cu 18 sportivi la diferite categorii de vârstă, fete și băieți.

Cele mai bune rezultate le-au obținut Farkas Cristopher (n. 2006) care a concurat în  9 probe individuale, a câștigat 7 medalii de aur și 2 medalii de bronz și Otvoș Lorena (n. 2009) care a concurat în 6 probe la categoria ei de vârstă și le-a câștigat pe toate, dar a concurat și la categoria open în 3 probe unde a fost cea mai tânără concurenta iar la una dintre ele, 100 m spate a ocupat locul 3.

Tiberiu Horgoș, președinte CS Tibi: “Având în vedere perioada în care ne aflăm cu pregătirea, timpii obținuți de majoritatea sportivilor clubului nostru și mă refer la cei cu experiența concursurilor sunt foarte buni. Surpriza concursului în ceea ce îi privește pe sportivii clubului nostru a fost Robert Hârșan prin spectaculosul progres înregistrat în toate probele. Ne bucurăm pentru constanța progresului la cei doi sportivi Cristopher Farkas și Lorena Otvos. La ultima trebuie să remarc timpul foarte bun pentru categoria ei de vârstă, timp obținut în proba de 100 m liber unde a concurat la categoria open alături de concurente născute între 2002 și 2008.

Au mai obținut medalii: Alexandru Banu, Gabriel Boloș, Alexia Bota, Cristian Farcaș, Raul Halas, Alex Ilișuan, Nagy Etelka, Melisa Otvoș, Șerban Radu, Rada Voica.

Continua sa citesti

Alte sporturi

Competiție internațională de înot la Beclean

 179 de inotatori de la 15 cluburi din Romania și Republica Moldova se vor intrece în cadrul Cupei Someș. Ediția a IV-a a competiției va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare la Beclean. Pentru prima dată la această întrecere participă un club dinafara țării, competiția devenind astfel internațională.

Competiția se va desfășura pe parcursul a trei reuniuni, prima având loc sâmbătă de la ora 9.30, a doua – în aceeași zi de la ora 16.30 iar a treia – duminică de la ora 9.30.

Tiberiu Horgos, președinte CS Tibi: ”Se va concura pe 8 categorii da vârstă – copii născuți în 2012 și mai mici, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005 dar și mai mari, fete și băieți.

 Participă Asociația Club Sportiv Academia De Înot Baia Mare, Asociația Club Sportiv Delfinii Turda, Asociația Club Sportiv Nada Falticeni, Asociația Club Sportiv Swimmania Cluj-Napoca, Asociația Club Sportiv Tibi Bistrița, Clubul Sportiv Casa Ema Bistrița, Clubul Sportiv Crișul Oradea, Clubul Sportiv Municipal Satu Mare, Clubul Sportiv Municipal Tg Mureș, Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, Clubul Sportiv Școlar Tg Mureș, Clubul Sportiv Swim Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca, Liceul cu program sportiv  Baia Mare, ŞSSCJRO de probe pe apă municipiul Bălţi, Republica Moldova.”

Printre sportivii înscriși se află foști și actuali campioni naționali, alții medaliați cu argint și bronz la campionatele naționale, foști și actuali recordmeni naționali la diferite categorii de vârstă

Competiția din acest an este un proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud precum și cu sprijinul Primăriei orașului Beclean.

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2019 Jurnalul sportiv al Bistriței. Statistici T5