conecteaza-te cu noi

Handbal

Horațiu Pașca, antrenor la lotul național de junioare ?

foto: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, sursă: Prosport

Numele tehnicianului CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud se afla pe lista scurtă pe care oficialii Federației Române de Handbal o au pentru a prelua junioarele tricolore.

Prosport anunță că ”în cadrul sedinței subcomisiei de juniori convocate la București s-a discutat problema băncii tehnice a naționalei de junioare, care ar mai avea în față două posibile turnee finale, un European în 2021 și un Mondial în 2022. Chiar dacă s-au făcut câteva propuneri pentru postul de antrenor principal, cele mai mari șanse de a fi numit în aceasta poziție le are Horațiu Pașca„.

Dacă se concretizează, Horațiu Pașca ar urma să antreneze naționala României Under 17, care din vara anului 2020 va deveni naționala de tineret.

Antrenorul Gloria 2018 Bistrița Năsăud a fost antrenor secund la prima reprezentativă de handbal feminin a României în mandatul lui Ambros Martin.

Publicitate

Handbal

Patru reprezentanți ai Gloriei, convocați la loturile naționale de handbal

Doi dintre ei, respectiv Laura Pristăvița și Catalin Ratiu vor reprezenta echipa la lotul national de senioare. Coordonatorul de joc si fizioterapeutul Gloriei 2018 se vor alătura naționalei de handbal feminin a României pentru o perioadă de pregătire. De astăzi și până miercuri, cele 22 de tricolore convocate se vor antrena la Cluj Napoca.
Pentru selecționer, va fi o bună ocazie să pună la punct ultimele detalii în vederea participării la Campionatul Mondial care se va desfășura în Japonia, în luna decembrie a acestui an.

La lotul national de tineret suntem reprezentanti de extrema dreaptă Andra Moroianu și pivotul Diana Șamant. Jucătoarele Gloriei 2018 se alătura mâine celorlalte 20 de tricolore pentru un stagiu de pregătire la Cluj Napoca. Tinerele speranțe ale handbalului românesc se vor antrena timp de o săptămână sub comanda lui Dragoș Dobrescu. Acțiunea de la Cluj se va încheia vineri.

Continua sa citesti

Handbal

Gloria leagă a doua victorie consecutivă !

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins astăzi pe teren propriu CSM Slatina, într-o partidă care contează pentru etapa a X-a.

După ce la pauză oaspetele au condus cu 12-11, elevele lui Horațiu Pașca au revenit în repriza secundă și au reușit să se impună la un gol diferență, scor: 23-22.

AICI puteți vedea evoluția scorului: https://frh.ro/meci.php?id=50817

Au marcat pentru Gloria: Szilvia Szabo – 5 goluri, Valentina Ardean Elisei – 4, Mariana Costa – 4, Natallia Vasileuskaya – 3, Diana Șamanț – 3, Dziyana Ilyina – 1, Laura Pristăvița – 1, Daniela Todor – 1, Bianca Zegrean – 1. În poartă: Ana Maria Inculeț 6/17 (35%) intervenții reușite, Darly Zoqbi de Paula – 1/10 (10%), Ljubica Nenezic – 0/2 (0%).

Horațiu Pașca, antrenor principal CS Gloria 2018 BN: „Am legat două victorii. Moralul nostru este foarte bun. Nu traversăm cel mai bun moment, depunem eforturi să ne revenim. Mă bucur că am reușit să le oferim astăzi suporterilor noștri adevarați o bucurie.
Nu știm ce urmează apropo de meciul cu Vâlcea, însă știm sigur că în 2 noiembrie vom juca la Brăila.
Încă nu suntem ceea ce toată lumea așteaptă de la noi, dar cu siguranță vom fi.”

După aceasta victorie, Gloria 2018 urcă pe locul 8 cu 12 puncte, în timp ce CSM Slatina e pe 12 cu doar 4 puncte.

Următoarea partidă a Gloriei 2018 va avea loc în 2 noiembrie la Brăila, în compania HC Dunarea (locul 6).

 

Continua sa citesti

Handbal

Hai la meci ! Gloria 2018 joacă acasă cu CSM Slatina !

foto: CS Gloria 2018 BN

Echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud primește astăzi vizita echipei CSM Slatina, într-o partidă care contează pentru etapa a X-a a Ligii Florilor.

Jucătoarele bistrițence vin după un meci bun și o victorie obținută în deplasare în fața AHCM Slobozia, scor 26-24.

Înaintea acestui meci, echipa noastră ocupă locul 9 în clasamentul Ligii Florilor cu 9 puncte, în timp ce echipa oaspete e pe 12 cu 4 puncte.

Partida de la Bistrița va fi arbitrată de Claudiu Gorina și Florin Melencu – ambii din Dolj. Observator FRH: Gabriela Covaci (București)

*** Partida nu este televizată însă va putea fi urmarită în direct pe pagina de facebook a clubului.

 

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2019 Jurnalul sportiv al Bistriței. Statistici T5