conecteaza-te cu noi

Fotbal

Heniu își conturează lotul pentru viitorul sezon competițional !

Mijlocașul stânga în vârsta de 23 de ani – Alexandra Hornea și-a prelungit contractul cu echipa de pe Valea Bârgăului.

Alexandra Hornea: „Heniu este echipa la care mă simt foarte bine, acest lucru m-a convins să rămân. Mă simt ca „acasă” la Prundu Bârgăului, suntem aici o mare familie. Îmi doresc să câștigăm Cupa României și de ce nu să jucăm și în Champions League. Lotul pe care îl avem acum ne dă mari speranțe în sensul acesta. Suntem hotărâte să avem un viitor sezon foarte bun și ne dorim să ne îndeplinim obiectivele!”


Alexandra Ana Maria Hornea a jucat în carieră atât ca atacant cât și ca mjlocaș central și mijlocaș stânga. A fost legitimată în țară la CS HM Junior Câmpina, CFF Olimpia Cluj și CSS Real Craiova și în străinătate la FC Famagusta Cipru și Smedjeabaken FK Suedia.
Din sezonul competițional precedent este jucătoarea Heniului.

 

Publicitate

Fara categorie

FOTBAL FEMININ: Vicecampioana din sezonul precedent anunță primele transferuri

Ocupanta locului secund în campionat în sezonul 2020-2021 a început campania de achizitii. Pe pagina oficiala de Facebook a clubului s-a anunțat deja cooptarea în lot a Ana Mariei Stanciu, Mirabelei Ristache, Anastasiei Toma, Nicoletei Deca, Larisei Sîrbovan, Margaritei Panova și a Denysei Pînzariu.
  • Ana Maria Stanciu vine la Heniu după 10 ani de când a plecat din țară, perioadă de timp în care a evoluat în Cipru. A început fotbalul în 2004 la CSS Târgoviște. În perioada 2009 – 2011 a jucat la Real Craiova. Ulterior a plecat în Cipru, evoluând pentru Amochostos Famagusta, Aya Napa Famagusta, Anorthosis Famagusta, Enosis Paralimni, Pyrgos Limassol și Salamina Limassol.
  •  Mirabela Ristache revine după 7 ani în România pentru a juca la Heniu. Jucătoarea practică fotbalul de la vârsta de 15 ani. A fost legitimată pentru prima dată la Pandurii Târgu Jiu, echipă cu care a câștigat în 2007 Cupa României. A evoluat apoi pentru CSS Târgoviște și Real Craiova (locul II în campionat). În anul 2014 a facut pasul spre fotbalul din Cipru, evoluând pe rând la Amochostos Famagusta, Ayia Napa Famagusta, Anorthosis Famagusta, Enosi Paralimni, Pyrgos Limassol si Nea Salamina Amochostos.
  • Anastasia Toma a inceput fotbalul in R.P. Moldova. Este de doua ori campioană a Moldovei – alături de Real Succes, deținătoare a Cupei Ciprului, fiind totodată desemnată de două ori cea mai bună jucătoare a R.P. Moldova.
    A jucat în carieră la FC Famagusta Cipru, Pyrgos Limassol, Omonia Nicosia dar și la ACS Heniu Prundu Bârgăului (2016-2018)
  • Nicoleta Deca revine la Heniu după 6 sezoane. Ea a început fotbalul la CS Universitatea Alexandria. În sezonul 2014-2015 a jucat pentru ACS Heniu Prundu Bârgăului pentru ca mai apoi să evolueze în echipamentul celor de la CS Navobi Iași. În sezonul precedent, jucătoarea a fost legitimată la ACS Fortuna Becicherecu Mic. Alături de toate echipele la care a jucat de-a lungul anilor, Nicoleta Deca s-a clasat pe podiumul Ligii 1. Prima convocare la lotul național de fotbal feminin al României a venit în anul 2013.
  • Larisa Sîrbovan a început fotbalul la CFR Timișoara, acolo unde a jucat timp de 5 ani si împreună cu care s-a clasat de două ori pe locul III în campionat. S-a transferat la Fortuna Becicherecu Mic și mai apoi la Piros Security Arad. Alături de echipa aradeana a câștigat locul III în Liga 1 de fotbal feminin. Larisa a fost în cariera sa componentă a echipei naționale a României – Under 17 și 19, acum activând la cea de senioare.
  • Denysa Andreea Pînzariu a început fotbalul la vârsta de 9 ani, în cadrul echipei școlii. Prima echipă la care a fost legitimată este ACS Profy FCI, jucând sub comanda antrenorului Cristian Frumuz. În anul 2017 a fost selectată de prof. Marcel Irimie la Clubul Sportiv Scolar ”Nicu Gane” din Fălticeni, fiind golgetera Ligii a 2-a. Perioada de achiziții nu s-a încheiat, lotului putându-se alătura și alte jucătoare. Reunirea este programată pentru 16 iulie.
  •   Margarita Panova a început fotbalul la Alga Tiraspol, pentru care a jucat în perioada 2009 – 2016 și alături de care a câștigat de trei ori Cupa Moldovei. În fiecare sezon competițional s-a clasat pe podiumul campionatului. S-a transferat apoi la FFC Astana (Kazahstan), alături de care a fost vicecampioană națională. Prima participare in Champions League a fost pentru CS Noroc (Republica Moldova) cu care a jucat în grupele acestei competiții. În sezoanele 2017/2018 și 2018/2019 a evoluat la Vasas Femina (România), trecându-și în palmares locul II în campionat și Cupa României. În sezonul următor a fost jucătoarea FC Agarista (Republica Moldova), cu care a câștigat campionatul și a participat în Champions League. Vine la Heniu de la Banat Girls – acolo unde a obținut titlul de cel mai bun portar din România în sezonul 2020-2021. Începând din 2013 este componentă a lotului național de fotbal feminin din Republica Moldova.
Lotul se va reuni în 16 iulie.

Continua sa citesti

Fotbal

Fotbal Club Gloria Bistrița va debuta în campionat în 28 august

foto: 1. Fotbal Club Gloria Bistrita, sursa text: FRF

Echipa masculină de fotbal a Bistriței, recent preluată de Consiliul Județean și trecută în subordinea CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va debuta oficial în Sezonul 2021-2022 cu meciul de Cupa României (faza a II-a – 11 august 2021), urmând ca primul meci de Liga 3 să îl dispute pe 28 august.

Federația Română de Fotbal anunță că în ediția 2021-2022 a competiției Liga 3 vor participa 100 de echipe împărțite în 10 serii a câte 10 echipe, urmând a se disputa în trei faze – prima constând în sezonul regular tur-retur, rezultând un total de 18 etape în timp ce cea de-a doua – un Play-Off (între primele patru clasate) și un Play-Out (între celelalte 6 echipe). Atât Play-Off-ul cat si Play-Out-ul se vor juca în format tur-retur-tur, primul pe parcursul a 9 etape  iar cel din urmă cu 10 etape.

Faza a treia va reuni doar echipe din play-off, 20 la număr – primele două clasate în play-off-ul fiecărei serii. Se vor disputa două runde de baraj: semifinală – cele 20 de echipe vor fi împerecheate în 10 dueluri în dublă manșă si finală – cele 10 câștigătoare ale primei runde vor fi împerecheate în 5 dueluri ce vor fi decise în dublă manșă.

Vor retrograda în acest sezon ultimele două clasate din Play-Out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din Play-Out cu cea mai slabă linie de clasament.

 

Clubul bistrițean a anunțat programul pentru perioada următoare. Echipa se va pregăti pe plan local până în 26 iulie după care va intra în cantonament între 26 iulie și 4 august. Sunt programate si cinci meciuri amicale cu Unirea Ungheni în 21 și 31 iulie, Unirea Dej – 24 iulie, Avantul Reghin – 4 august și Someșul Dej – 18 august.

 

Continua sa citesti

Fotbal

Dramatism extrem în finala Cupei României la fotbal feminin

ACS Heniu Prundu Bârgăului a pierdut dramatic Cupa Romaniei, după un meci extrem de disputat cu U.Olimpia Cluj. Campioana si vicecampioana Romaniei au oferit un spectacol total la Arad, pe Arena Francisc Neuman, partida avand nevoie de prelungiri pentru a se decide castigatoarea.

A fost un meci echilibrat cu faze spectaculoase de ambele parti. Foarte bine asezate in teren, cele doua echipe nu si-au dat prea multe ocazii de a inscrie in prima repriza. Nu au lipsit insa, cate doua de fiecare parte, mai periculoase fiind cele ale Heniului.  Dupa pauza, au aparut si fazele spectaculoase, fiecare dintre echipe dorindu-si sa transeze cat mai repede meciul in favoarea ei.

Partida s-a rupt spre final, odata cu eliminarea discutabila a Andreei Laiu.

Meciul s-a incheiat 0-0 si au urmat prelungirile. In superioritate numerica si in avantaj pe teren, Olimpia a atacat mai mult. Unicul gol a fost marcat din penalty in minutul 114, dupa ce Marcu a fost tamponata la o patrundere pe stânga careului. Arbitrul a arătat punctul cu var și Mihaela Ciolacu a trimis în poarta experimentatei Szidonia Salamon.

Clujencele au avut emotii si la ultima fază a meciului, după un corner ce a căzut periculos în careul lor de 6 metri. Partida s-a incheiat cu victoria U.Olimpia Cluj.

In final, selectionerul echipei nationale de fotbal feminin Cristi Dulca le-a oferit jucatoarelor medaliile.

Heniu consemnează anul acesta o prestatie foarte buna in cupa, titlul de finalista si cel de vicecampioana in campionat.

Bargauancele au fost sustinute de primarul comunei Doru Crișan, autoritatile locale, parintii si prietenii jucatoarelor dar si de o galerie formata din aproximativ 30 de sustinatori.

 

Jucatoarea meciului a fost desemnata Cristina Botojel de la U.Olimpia Cluj, insa suporterii s-au exprimat masiv in mediile de socializare in priviinta evolutiei de exceptie a portarului Heniului – Szidonia Salamon.

Heniu: Salamon – Ștef, Corduneanu, Grecu, Palaghia – Merlan, Ciontoș, Ambruș – Boroș, Laiu, Hornea (62 Mateș). Antrenor: Călin Svoboda

Olimpia: Seppi – Beal (91 Stamate), Ficzay, Botojel (112 Bumbar), Negrea (112 Borodi) – Cerescu, Bortan, Ciolacu – Țabur, Bâtea (46 Marcu), Bălăceanu (74 Mirea). Antrenor: Daniel Sima

Arbitri: Ana Terteleac  (Berceni – Ilfov)- Petruța Iugulescu (Buftea Ilfov), Mihaela Țepușă (București). Rezervă: Adina Popa (Satu Mare)
Observator FRF: Fevronia Ion (Craiova)

Noul stadion de 14 milioane de euro al Aradului și-a deschis pentru prima oară porțile publicului, la meci asistand aproximativ 500 de spectatori.

Meciul a fost urmarit si de fostul premier, Ludovic Orban, actualul președinte al Camerei Deputaților, însoțit de autoritățile locale arădene, care s-au plictisit repede și nu au mai asistat la decernarea trofeului făcută de selecționerul  Cristi Dulca.

Felicitări ambelor echipe pentru spectacolul oferit in cea mai frumoasa finala de Cupa Romaniei la fotbal feminin din ultimii ani.

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2020 Jurnalul sportiv al Bistriței. Proudly crafted by: 201.ro