Fotbalistele ACS Heniu Prundu Bârgăului au participat ieri în Spania la un turneul amical de pregătire în compania a doua echipe iberice. Elevele lui Călin Svoboda și Gicu Ruscău junior nu s-au speriat de adversarele lor chiar dacă acestea joacă într-un campionat mult mai puternic decât cel românesc.
Prima partida, cea cu Peña Ferranca Barbastro a fost câștigata la scor, bârgăuancele impunându-se cu 5-0 grație reușitelor Claudiei Pană, Alexandrei Hornea și Dianei Grecu (ultimele doua marcând fiecare de două ori). Clubul bârgăuan a abordat meciul cu Salamon, Zamfir, Dezmerean, Ștef, Ciontoș, Mates, Grecu, Pană, Hornea, Purcil și Ambrus.
A urmat apoi meciul cu echipa locala Ciudad Monzón Femenino. Echipa trimisă în teren de staff-ul tehnic, respectiv Salomon, Cătuna, Ștef, Rusu, Purcil, Mateș, Grecu, Kincso, Ambrus, Hornea și Răileanu a facut un meci bun, cu faze frumoase de joc și o reușită pe măsură, Beata Ambrus înscriind singurul gol al partidei și demonstrând că antrenorii au facut o bună investiție transferând-o la Heniu în ultimele zile din 2019.
Călin Svoboda, antrenor principal ACS Heniu Prundu Bârgăului: ”Sunt mulțumit de evoluția echipei mele dar și de modul în care fetele mele au abordat cele două meciuri. Mi-am dorit foarte mult să ne evaluam nivelul și în partide cu echipe din afara țării iar rezultatele obținute aici în Monzon, Spania îmi dau speranțe că vom face un retur de campionat bun, la finele căruia să ne îndeplinim obiectivele”.
George Ruscău, președinte ACS Heniu Prundu Bârgăului: ”Rezultatele echipei mă bucură. Faptul că am câștigat ambele partide la doar câteva zile de la reunirea lotului și fără o pregătire susținută mă mulțumeste. Mă bucur că am reușit să onoram invitația celor din Monzon și le mulțumesc pentru găzduire. Mulțumim domnului Marius Augustin, organizatorul triunghiularului spaniol. Mulțumim administrației locale din Prundu Bârgăului, Consiliului Local dar și tuturor celor care ne-au susținut financiar pentru a participa la acest turneu.”
Bârgăuancele au fost însoțite în Spania de Mirel Albon, selecționerul nationalei de fotbal feminin a României: ”Mă bucur că le-am însoțit pe medaliatele cu bronz din sezonul competițional trecut la această acțiune desfășurată în Spania. Am avut timp să analizez jocul Heniului și să remarc sportive, atât din echipa noastră cât și altele de origine română care activează în zonă. Cu multa muncă și pregătire cred că unele dintre jucătoarele Heniului pot fi viitoare componente ale naționalei României.”
Astăzi, fotbalistele vizitează Camp Nou. La revenirea în țară, va începe efectiv pregătirea cu antrenamente pe Bârgau Arena și un cantonament la Colibița.