conecteaza-te cu noi

Handbal

Gloria 2018- HC Zalău, astăzi ora 17.00

Fără nici un meci câștigat în fața propriului public, handbalistele Gloriei 2018 speră ca astăzi să ”spargă gheața” și să ofere suporterilor o importantă victorie. Misiunea lor nu va fi tocmai ușoară pentru că întâlnesc Handbal Club Zalău, echipa condusă de Gheorghe Tadici. Zalăul a produs surpriza încă din prima etapă când a dispus de CSM București cu 25-24, a fost învinsă apoi de Craiova în deplasare cu 27-26 și a câștigat în etapa trecuta meciul cu Rapid București de pe teren propriu cu 26-20.

Fetele noastre vin după două înfrângeri, ambele pe teren propriu cu SCM Craiova (22-24) respectiv CSM Corona Brasov (19-24) și o victorie la Rapid (24-20).

Înaintea acestui meci, HC Zalau e pe 5 în Liga Florilor în timp ce Gloria 2018 ocupa locul 11, la diferență de doar trei puncte una de cealaltă.

 

*** Cristina Năstase (București) și Simona Stancu (Buzău) vor arbitra partida de astăzi, ora 17.00 din Sala Polivalentă dintre Gloria 2018 și HC Zalău. Federația Română de Handbal va fi reprezentată de observatorul Doru Manea din București.

 

Partida de astăzi nu va fi televizată ! Beneficiază de livescores pe site-ul Federației Române de Handbal, acolo unde veți găsi evoluția scorului, marcatoare și alte statistici. CLICK AICI: https://frh.ro/meci.php?id=50778

Publicitate

Handbal

Ana Maria Măzăreanu revine la Gloria!

Poarta Gloriei va fi apărată din nou de Ana Maria Măzăreanu, o sportivă talentată, muncitoare și foarte iubită de suporterii noștri.

Ana Maria Măzăreanu: „Mă bucur că am revenit la Bistrița. Este locul pe care îl numesc acasă. Pentru sezonul care urmează îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun în toate competițiile în care echipa va fi angrenată și să ne îndeplinim obiectivele. Sunt nerăbdătoare să ne reunim și abia aștept meciurile de acasă pentru ca îmi este dor de atmosfera pe care suporterii bistrițeni o oferă de fiecare dată”.

Ana Maria Măzăreanu și-a început cariera la LPS Iaşi, alături de care a obținut două medalii de aur în competiția internă rezervată juniorilor I. În campionatul juniorilor II și III a obținut câte o medalie de bronz.
A fost selectată apoi la Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea.
Ana Maria a mai jucat pentru HCM Buzău și Universitatea Cluj. Cu echipa clujeană a obținut o medalie de bronz și una de argint, în perioada 2011-2016. Totodată a jucat în faza grupelor în Liga Campionilor, sezonul 2012-2013.
În sezonul 2016-2017 a venit la CSM Bistrița, alături de care a obținut medalia de bronz în Final Four-ul Cupei României, evoluând mai apoi la CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, echipă cu care a câștigat medalia de bronz în Liga Florilor la finalul sezonului 2018-2019.
Ana Maria Măzăreanu a fost convocată și la lotul național de senioare, în stagiul de pregătire derulat în aprilie 2017 la Bistrița.
În sezonul recent încheiat, portarul a evoluat la CS Minaur Baia Mare.

Continua sa citesti

Handbal

Nicoleta Dincă și Valentina Ardean Elisei, în topul celor mai bune jucătoare din România

Nicoleta Dinca a fost desemnată cea mai bună extremă stânga iar Valentina Ardean Elisei este a doua în topul celor mai bune handbaliste românce în sezonul recent încheiat din Liga Florilor. Nicoleta  a câștigat „lupta” cu Ana Maria Iuganu. În urma punctajelor s-a alcătuit și topul celor mai bune cinci handbaliste, Cristina Neagu fiind urmată de jucătoarea Gloriei 2018 – Valentina Ardean Elisei. Șase antrenori au votat-o pe Alice în Top 3 în acest sezon.

Jucătoarele noastre au avut evoluții foarte bune și în Cupa EHF, când alături de celelalte colege au reușit performanța de a ajunge până în sferturile de finală ale competiției.

Așa arată cea mai bună echipă a sezonului 2019-2020:

 

PORTAR: DENISA DEDU (CSM BUCUREȘTI)

EXTREMĂ STÂNGA: NICOLETA DINCĂ (CS GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD)

INTER STÂNGA: CRISTINA NEAGU (CSM BUCUREȘTI)

CENTRU: ALICIA FRAGA FERNANDEZ (SCM RM. VÂLCEA)

INTER DREAPTA: ALINA ILIE (GLORIA BUZĂU)

EXTREMĂ DREAPTA: MARTA LOPEZ (SCM RM. VÂLCEA)

PIVOT: ASMA ELGHAOUI (SCM RM. VÂLCEA)

BEST DEFENDER: LINNEA TORSTENSSON (CSM BUCUREȘTI)

CEA MAI BUNĂ TÂNĂRĂ JUCĂTOARE U23: ALEXANDRA SEVERIN (HC ZALĂU)

CRISTINA NEAGU – MVP-ul sezonului

 

TOP 5 HANDBALISTE:

CRISTINA NEAGU

VALENTINA ARDEAN ELISEI

MIREYA GONZALEZ

CRISTINA LASLO

ANDREA LEKIC

 

Clasamentul  fost întocmit de ProSport pe baza opțiunilor exprimate de toți cei 14 antrenori care se aflau pe banca tehnică la încheierea ediției de campionat 2019-2020, printre cei care au votat aflându-se și antrenorul principal al Gloriei 2018 – Horatiu Pasca.

 

Continua sa citesti

Handbal

Gloria 2018 anunță numele jucătoarelor care pleacă de la echipă!

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Gloria 2018 se desparte la final de sezon de Teodora Bloj, Ana Maria Inculeț si Ljubica Nenezic.

Anunțurile au fost făcute pe pagina oficială a clubului.

Teodora Bloj: „Mă bucur că am făcut parte din echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, m-am simțit foarte bine aici. Echipa are niște suporteri minunați pe care mă voi bucura să îi revăd de câte ori voi avea ocazia. Urez clubului și fetelor mult succes în continuare.”

Ana Maria Inculeț: „Mă încântă faptul că am făcut parte din familia CS Gloria 2018 Bistrita – Năsăud! În acești doi ani am avut ocazia să progresez și să lupt alături de oameni deosebiți, care m-au ajutat sa evoluez pe plan profesional și nu numai. Mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Vă doresc un sezon competițional de succes.”

Ljubica Nenezic: „Sunt fericită că am făcut parte din familia CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud. Îmi pare rău că nu ne-am atins obiectivul, din cauza pandemiei de Coronavirus. Le mulțumesc colegelor, staff-ului tehnic și administrativ dar și susținătorilor mei care mi-au făcut frumoasă șederea în Bistrița. Le mulțumesc mult colegelor mele din poarta Gloriei dar și antrenorului cu portarii pentru buna colaborare. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu voi. Mult succes tuturor în noul sezon! ”

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2020 Jurnalul sportiv al Bistriței. Proudly crafted by: 201.ro Statistici T5