conecteaza-te cu noi

Alte sporturi

Daniel Bolfă luptă mâine la Gala Colosseum Tournament!

Meci important mâine seară pentru bistrițeanul Daniel Bolfă, de la clubul Profesional Fight Gym. Sportivul nostru nu are emoții chiar dacă va lupta în premieră la o categorie superioară – 77 kg, acolo unde îl va întâlni pe faimosul de la Exatlon Romania – Mirel Drăgan.

Daniel Bolfă: „Mă bucur că am trecut cu bine cântarul și mai ales testul Covid la care aveam mari emoții! Trebuie să mă odihnesc foarte bine și mâine sper din suflet să fac un meci mare și să-i pot dedica victoria mamei mele care de curând a împlinit frumoasa vârsta de 50 de ani! Sunt încrezator că totul va ieși bine pentru mine!”

În aceasta seară Daniel Bolfă a trecut cu bine peste testul Covid19, o condiție obligatorie pentru participarea în competiție.

Ionel Burduhos, antrenor: „Răsuflăm ușurați dupa testare, ne concentrăm acum exclusiv pe meci. Am încredere în sportivul meu și știu că va da totul mâine seară. S-a pregătit mult în ultima perioadă, e într-o formă foarte bună și am încredere că va face un meci frumos.”

 

Gala va putea fi urmarită în direct de la ora 19.00 pe Digisport, meciul bistrițeanului fiind cel cu numărul opt.

 

 

 

 

Publicitate

Alte sporturi

Preșcolarii fac mișcare de Ziua Europeană a Sportului Școlar

Astazi la nivelul continentului s-a sărbătorit Ziua Europeană a Sportului Școlar. Unitățile de învățământ sau organizațiile sportive, indiferent de nivelul acestora organizează activități de promovare a mișcării, pentru educarea copiilor și a tinerilor. Și în acest an, pentru a avea continuitate, în ciuda condițiilor foarte grele cauzate de pandemia de COVID-19, școlile și grădinițele din toată țara au găsit soluții pentru a marca aceasta zi. Provocarea a fost acceptată și de Gradinița cu Program Prelungit ” Rază de Soare” din Bistrița, structura de pe strada Mesteacanului.

Oana Violeta Lungu, educatoare: ”Copiii și noi, adulții în ultimii ani, cel puțin de când e pandemia, facem puțin sport și alegem să ne deplasăm chiar și pe distanțe scurte cu autoturismul. Cercetările arată că activitatea fizică, asociată cu o alimentație adecvată îi face pe copii mai sănătoși și mai silitori. M-au inspirat și mi-au plăcut activitățile realizate de alte școli și grădinițe în edițiile anterioare și am decis să ne implicăm si noi.”

Copiii din grupa mică, cea mijlocie și mare au experimentat exercițiile sportive specifice vârstei preșcolare sub forma de joacă: au alergat, au sărit, au aruncat cu mingea, au mers în echilibru pe bănci și pe sub mese, prin tubul colorat și nu numai.

”Cei 65 de copii pe care îi avem aici au fost foarte încântați de jocurile și exercițiile pe care le-am pregătit împreună cu colegele mele Teodora Sutea Crișan, Amalia Balatici și Rolanda Soț. S-au implicat activ și au participat cu entuziasm, s-au distrat, au învățat cât de importantă este mișcarea și … sunt convinsă că abia așteaptă următoarea activitate de acest gen” – mai spune educatoarea Oana Violeta Lungu

European School Sport Day este considerat un eveniment major, făcând parte din Săptămâna Europeană a Sportului (23-30 septembrie), celebrată de Comisia Europeană sub sloganul #BEACTIVE.

Continua sa citesti

Alte sporturi

Ionut Zdrabau, victorie la puncte

După o evoluție foarte bună la amatori, cu un palmares de 13 meciuri din care 9 câștigate prin KO și 4 pierdute, sportivul Profesional Fight Gym –  Ionuț Zdrabau a făcut pasul cu dreptul în galele PRO. Zilele  acestea a luptat la Gala BroFighting, unde sa impus la puncte în fața sportivului Cezar Iliescu.

Ionel Burduhos, antrenor: „În acest meci, sportivul nostru a dovedit că s-a pregătit temeinic câștigând cele trei reprize în unanimitate. Am avut incredere in el și mă bucur ca a luptat foarte calculat tot meciul, în general fiind ca o bombă care explodează din prima secunda a meciului. Este înzestrat cu o forță naturală care a castigat-o prin activitățile gospodărești alaturi de tatăl său la Rusul Bârgaului dar și cu seriozitate. Il felicit și sunt convins ca prin multă muncă va continua sa aducă rezultate frumoase.”

Alături de Ionuț au fost prezenți la colț Andrei Șunfelean și Daniel Morar.

Continua sa citesti

Alte sporturi

6 victorii din 8 la Cupa Petrești pentru luptătorii PFG

Clubul bistritean Profesional Fight Gym a participat cu opt sportivi la Cupa Petresti, o competitie nationala care a reunit peste 300 de  sportivi amatori copii, juniori și seniori. Din cei opt sportivi care ne-au reprezentat sase au reușit să obțină victoria, doi din ei fiind la primul lor meci.

* Gabi Morar a concurat la categoria 85 kg seniori. A debutat cu dreptul obținand  in urma un meci foarte tehnic o victorie spectaculoasă. Adversarul său a fost numărat de două ori în prima repriză.

* Nicu Buzilă (PFG Telciu) a debutat si el cu o victorie, dupa doar două luni de antrenament. Este al doilea sportiv care provine din proiectul „Cautam si antrenam campionii la ei acasă”.

* Andrei Habalau a obtinut două victorii la categoria rezervata copiilor 10-12 ani. El se pregătește la PFG Șieu, fiind parte a proiectului PFG „Cautam si antrenam campionii la ei acasă”.

* Ionut Ceolceri a concurat la juniori 16 ani – 75 kg. El a incheiat meciul fără decizie din cauza unei lovituri interzise a adversarului care i-a produs si o accidentare la arcadă.

* Adi Tatarusanu a pierdut la puncte meciul pe care l-a disputat la categoria copii 12 ani – 40 kg.

 

Alti trei  sportivi continuă sirul victoriilor, dupa competiția de la Vaslui de săptămână trecuta:  Ianos Manu (categoria 14 ani -45 kg) s-a impus clar in prima repriză iar o lovitură de picior la nivel superior (high kick) a incheiat spectaculos disputa; Roberto Varga a castigat la puncte un meci foarte echilibrat de la categoria 65 kg 16 ani in timp ce  Raul Varga s-a impus clar la categoria 37 kg – 13 ani.

 

Ionel Burduhos, antrebnor PFG: ”Ma bucur ca am reusit sa mobilizez doi sportivi începători din proiectul „Cautam si antrenam Campionul la el acasa” Nicu Buzilă de la PFG Telciu și Andrei de la PFG Șieu. Un lucru inedit este ca doi fotbaliști și-au făcut debutul cu brio in acest sport – Gabi Morar care a jucat în ultima perioada la U Cluj și Ionut Ceolceri a fost jucător la echipa din Dumitra. Apreciez ca Roberto Varga, Raul Varga si Manu Ianos sunt deja la a doua victorie luna aceasta. Per total sunt multumit de evolutia sportivilor mei si ii felicit”.

 

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2020 Jurnalul sportiv al Bistriței. Proudly crafted by: 201.ro