conecteaza-te cu noi

Fotbal

Călin Svoboda a coordonat astăzi acțiunea zonală de selecție a junioarelor

Tehnicianul ACS Heniu Prundu Bârgăului a fost desemnat de Federația Română de Fotbal în comisia tehnică de selecție a celor mai bune tinere jucătoare de fotbal în zona Cluj. Acțiunea a avut loc astăzi pe Baza sportivă Clujana. Au fost testate nu mai puțin de 26 de tinere speranțe din Cluj, Hunedoara, Carei, Baia Mare, Prundu Bârgăului Gherla și Reghin, în probe de viteza 50 m, abdomene, duble, șerpuire cu mingea printre jaloane contratimp, 10 șuturi la poartă și joc. Printre ele și junioarele ACS Heniu Prundu Bârgăului Gabriela Oniga, Raluca Suticau și Alexandra Gales, toate evoluând pe postul de mijlocaș.

Acțiuni similare au avut loc simultan și în alte cinci zone din țară: București, Craiova, Timișoara, Odorheiu Secuiesc și Roman, nu mai puțin de 130 de sportive participând la testări. În urma selecției, cele mai bune 60 de junioare din România vor intra în programul ”Fotbal și Feminitate”, care se va desfășura în două perioade, 25 iunie – 2 iulie și 3-10 iulie, la Costinești. Scopul acestor acțiuni este de a urmări într-un cadru organizat nivelul de pregătire al sportivelor, în vederea convocării acestora la naționalele U15, U17 și U19 ale României.

Publicitate

Fotbal

Heniu trimite 5 jucătoare la pregătirea centralizată a naționalelor U19 și U17

foto: Nationala Romaniei de Fotbal Feminin

Selecționatele feminine Under 19 și Under 17 ale României, în pregătire la Mogoșoaia.

Tricolorele se vor antrena împreună în perioada 6-10 decembrie sub comanda lui Florin Bugar si Liviu Ivansuc (Under 19), dar și al Irinei Giurgiu și a lui Călin Svoboda (antrenorul ACS Heniu Prundu Bârgăului) la Under 17. Echipa de pe Valea Bârgăului este reprezentata la lotul Under 19 de Claudia Pană, Mihaela Purcil și Daria Răileanu iar la cel Under 17 de Edvina Ciontoș și Sekeli Kincso.

Naționalele și-au aflat de curând adversarele de la Turul de Elită, ultima fază dinainte de EURO 2020.

 

Tricolorele U19 au fost repartizate în Grupa 1, alături de selecționatele similare ale Olandei, Scoției și Islandei. Meciurile se vor disputa în perioada 6-14 aprilie, în Olanda.

7 aprilie 2020: Olanda – România; Islanda – Scoția
10 aprilie 2020: Olanda – Islanda; Scoția – România
13 aprilie 2020: Scoția – Olanda, România – Islanda

Câștigătoarele celor șapte grupe de la Turul de Elită, alături de gazda turneului final, Georgia, vor participa la EURO WU19 programat în perioada 21 iulie – 2 august.

 

Tricolorele din nationala Under 17 vor întâlni Ungaria, Rusia și Islanda în drumul spre EURO 2020. Ultima fază dinainte de turneul final se va desfășura în Ungaria.

18 martie 2020: Ungaria – România, Islanda – Rusia
21 martie 2020: Ungaria – Islanda, Rusia – România
24 martie 2020: Rusia – Ungaria, România – Islanda

Câștigătoarele celor șapte grupe de la Turul de Elită i se alătură gazdei Suedia la turneul final, programat în perioada 9-22 mai 2020.

Continua sa citesti

Fotbal

Laura Desmerean – jucătoarea Heniului !

foto: ACS Heniu Prundu Bârgăului

Experimentatul mijlocaș central va juca din returul campionatului pentru echipa din Prundu Bârgăului. Clubul bârgăuan a ajuns la un acord cu Independența Baia Mare, echipa la care a jucat pana acum în priviința transferului său.
Laura se va alătura lotului Heniului încă din luna ianuarie, urmând să intre în pregătire alături de colegele sale.

Jucătoarea în vârstă de 22 de ani a început sa practice fotbalul la Independența Baia Mare. A jucat apoi la campioana României – Olimpia Cluj, alături de care a obținut și cele mai mari performanțe din carieră: 4 titluri de campioană națională – 3 Cupe ale României – experiența în Champions League. A fost căpitanul echipelor naționale de junioare U17 și U19, componentă a lotului U16, dar și a echipei naționale de senioare. A făcut performanță și alături de echipa LPS Cluj Napoca. După aproximativ 5-6 ani la campioana României a revenit acasa, la Baia Mare, la clubul care a dat-o fotbalului mare și împreună cu colegele sale a reușit în seznul 2017-2018 promovarea inî Superliga.

 

Laura Desmerean: ”Este o nouă provocare pentru mine. Îmi doresc să aduc un plus echipei și să contribui la îndeplinirea obiectivelor. Am ales Heniu deoarece mi-a plăcut proiectul echipei, stafful dorindu-și ca echipa să evolueze cât mai mult și să facă performanță”.

Călin Svoboda, antrenor ACS Heniu Prundu Bârgăului: ”Laura Desmerean este o jucătoare experimentată, cu mulți ani de fotbal în spate. Are profilul jucătoarei care îmi lipsește – mijlocaș central. Mă bucur mult că a ales proiectul nostru.”

Continua sa citesti

Fotbal

Heniu joacă mâine cu deținătoarea Cupei României

foto: ACS Heniu Prundu Bârgăului

Echipa de fotbal feminin a ACS Heniu Prundu Bârgăului primește mâine vizita celor de la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Elevele tehnicienilor Călin Svoboda și Gicu Ruscău junior sunt decise să aducă a cincea victorie din acest tur de campionat și să învingă pe teren propriu deținătoarea trofeului din sezonul precedent al Cupei României.

Înaintea acestei partide, bârgăuancele sunt pe locul 6 in Liga întâi de fotbal feminin, în timp ce oaspetele ocupa poziția a IV-a, diferența dintre cele doua echipe fiind de 5 puncte.

Meciul din etapa a X-a e penultimul din acest tur și ultimul pe care jucătoarele noastre îl joacă în fața propriilor suporteri în 2019. El va începe la ora 11.00 pe Bârgau Arena, fiind condus la centru de Cristian Codrea din Baia Mare, ajutat la cele doua linii de Daniel Ștefan Lar din Baia Mare și de Gheorghe Vasile Tarba din Coaș.

Continua sa citesti
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Jurnalului sportiv al Bistriței . Copyright © 2019 Jurnalul sportiv al Bistriței. Statistici T5